Unele băuturi alcoolice precum spirtoasele sunt „tari”, iar altele, precum berea, sunt „slabe”.
Fals. Băuturile spirtoase conțin un procent de alcool per volum mai ridicat decât majoritatea vinurilor, care conțin mai mult alcool decât berea. Dar, în ciuda unor noțiuni populare, nu există alcool „tare” și „slab” sau, așa cum sunt numite în unele locuri, băuturi „fierbinți” și „reci”. Berea, vinul și băuturile spirtoase distilate conțin același tip de alcool denumit etanol, care este responsabil pentru efecte, indiferent ce consumați.
Toate țările folosesc aceeași unitate „standard” pentru a asigura aceeași cantitate de alcool în bere, vin și băuturile spirtoase.
Fals. Nu există o singură unitate standard de alcool la nivel mondial. Deși în România definiția este de zece grame de etanol (1), alte țări folosesc alte definiții, iar unele dimensiuni unitare conțin până la 14 grame de etanol (2). Însă, în orice țară, o cantitate „standard” de bere, vin sau de băuturi spirtoase este definită la fel. În practică, adeseori băuturile alcoolice nu sunt servite la dimensiunile standard, dar conceptul de unitate standard este important.
Efectul pe care-l are alcoolul asupra dumneavoastră depinde de alegerea de a consuma bere, vin sau băuturi spirtoase.
Fals. Berea, vinul și băuturile spirtoase conțin același tip de alcool, anume etanolul, care are același efect asupra organismului, indiferent de băutura consumată. Important este cât etanol consumați și cât de repede. Cu cât băutura conține o concentrație de alcool mai mare, cu atât cantitatea este mai mică (gândiți-vă la băuturile spirtoase prin comparație cu berea). Totuși, este important să rețineți că aceasta nu se reflectă întotdeauna în modul în care sunt servite băuturile alcoolice - de exemplu, dacă dumneavoastră consumați acasă în pahare care nu sunt de aceeași dimensiune cu cele folosite într-un restaurant sau bar.
Unitățile vă pot ajuta să mențineți volumul de alcool consumat în limitele recomandate pentru a nu vă face rău.
Adevărat. Recomandările privind consumul de alcool din România oferă sfaturi privind nivelurile și obiceiurile de consum de alcool folosind unitățile ca referință (3). Recomandările Institutului Național de Sănătate Publică din România, prevăd a nu se consuma peste 7 unități într-o săptămână pentru femei, iar pentru bărbați peste 14 unități într-o săptămână, în mod regulat, pentru a se reduce la minimum eventualele riscuri pentru sănătate provocate de alcool. Înțelegerea conceptului de unitate vă poate ajuta să corelați propria cantitate de alcool consumată cu recomandările adecvate unui stil de viață echilibrat. Consumul de alcool peste nivelurile recomandate poate spori riscul de vătămare.